Istoric

O tradiție locală de Iosif Banu (1876) pe care a auzit-o de la preotul Vladu din comuna Frumoasa, arată că denumirea se trage de la obiceiul avut de locuitori în a-și da brânci unul altuia dar și celor care treceau prin comună.
După Nicolae Iorga numele vine de la brânca (oameni bolnavi de brâncă) dar se pare că provine și de la un om și anume Brânceanu a cărui familie s-a mărit dând naștere unui grup numit Brânceni.
Satul apare în documente în secolul al XVII-lea când sunt amintiți ca martori diferiți megieși ai săi.
Prima atestare documentară scrisă datează de la 12.04.1624 când se depune ca un oarecare Micul din Brânceni avea ocină în satul vecin Cârligați.
A doua atestare documentară datează din 6 iunie 1626 când este menționat Mihăilă Pârcălab de Brânceni.
Același Mihăilă Pârcălab de Brânceni apare ca jurător și la 26 ianuarie 1635.
Din alte documente ca cele din secolul al XVII-lea respectiv din 12 aprilie 1632 și 26 martie 1639 reiese că satul era liber.
Dintr-un alt document din 15 ianuarie 1694 rezulta că în vremea domniei lui Alexandru Coconul (1623 – 1626) Ghionea, postelnic din Brânceni cumpărase „Moșie de 13 Moșii” la Broșteni.
Sat vechi de moșneni și clăcași în secolele XVII – XVIII majoritatea își pierd pământul.
La începutul secolului al XIX-lea satul a devenit proprietatea lui Constantin Samurcaș (documentat la 1814).
Peste 10 ani la 15.03.1824 moșia fusese cumpărată de Serdarul Ghiță Turnavitu, care avea pricina de hotar cu satul Crângeni de Jos.
De la Turnavitu moșia a ajuns în proprietatea vistierului Andrei Desu, a cărui soție Bălașa a vândut-o împreună cu moșiile Bujoreanca și Smârdioasa moșierului Misa Anastasievici pentru uriașa sumă de 42600 galbeni.
Noul proprietar care strânsese o mare avere din comerțul cu sare în Peninsula Balcanică a construit o frumoasă biserică de zid în Brânceni în anul 1850.
În anul 1859 s-a sfințit biserica și s-a putut începe slujba. Cu acest prilej i s-a dat hramul Sfântului Apostol Evanghelist Luca, patronul familiei ctitorului, familie înrudită cu o familie domnitoare din Serbia în acele vremuri.
În 1890 satul avea 7000 ha – dintre care 150 ha pădure și 130 ha vii.